Și uite cum din nou îți vine un prieten de studenție
și se așează lângă tine la masă îți dă o țigară tu
o aprinzi și îți dai capul pe spate el trage un fum
și își dă ochii peste cap și ascultă cum amintirea vă
deapănă în sensul opus acelor de ceasornic el te
întreabă fără să aștepte răspuns tu răspunzi mereu
neîntrebat și tot așa până când ajungeți obosiți
și obositori să cădeți pe gânduri sub stelele căzătoare
între timp tu îi contabilizezi întârzierile el -
orele de somn îi reproșezi lipsa de sentimente
el - cuvintele vulgare îți cercetează gândurile
din umbră tu - umbrele din gând îți întoarce
inima pe toate fețele tu – sângele decolorat
și inimile voastre se bat cu pumnii în piept
și se bat până când ajungeți obosiți și obositori
să cădeți pe gânduri lăsându-vă contemplați pentru
o clipă de stelele căzătoare. Într-un târziu
se apropie de tine și îți șoptește în ureche:
-Să nu-mi spui că n-ai știut ?
-Ce? îl întrebi iritat
-Păi e sfârșit de toamnă. A început sezonul
de vânătoare. Nu auzi cum îl latră ochii
de piatră pe tânărul acela care-i singur
și prădător și pradă și asta de aceea ca nimeni
să nu mă vadă. În acest timp într-un ungher
întunecat se aude un declic iar lumina din odaie
se stinge și cineva nevăzut începe să râdă
sardonic de evenimentul ce se derulează sub
privirile sale: tu stai la taifas singur cu
tine răstignit pe un scaun de fier cu tâmpla
rezemată de perete și degetele pe tastatură
în așteptarea momentului când zorii îți vor
reaprinde dureroase ruguri sub piele
vei auzi atunci scrâșnetul unor roți de metal
rostogolindu-se pe un drum presărat cu cioburi
acum însă e abia miezul nopții și arcul semilunii
îți săgetează pieptul sub care porți ca pe un blestem
o inimă neagră.


20.06.2016;
21:25