nici scaune
nici mese
nici rafturi
sunt un mare pustiu la capătul paharului pe care tu îl ridici
să cinstești spațiul închiriat
din corpul meu

dar mâine
după ce îți vei spăla mâinile în aceeași apă
care mi-a spălat moartea
de pe chip
vei merge în singurătatea ta
vei merge până când se vor sfârși
toți pașii
și toate cântecele de leagăn
din lacrimile pietrei atârnate așa
de aripi