siluetă a iluziilor în țara exilului cine
îți va șterge gura bolborosind de sânge cine
te va ridica din oase când toamna de sticlă își ascute
mâhnirea deasupra nisipurilor mișcătoare pe care cu atâta grijă
calc cu palma la gură ca să nu-mi scape,
ca un câine înfometat din lanț „Te iubesc! Rămâi!”

O, deșertăciune a deșertăciunii
singurătate a singurătății
nimic al nimicului pe toate țărmurile lumii faruri
aprinse și-o singură stea