Fugit irreparabile tempus

Recent zidită-n cartier, o casă
Se-nvecina c-o vilă somptuoasă,
Ce-n ciuda vârstei arăta... beton!
Coloane-n stil corintic, sub balcon
Și ornamente arhitecturale,
Sofisticate, nu așa, banale.
Pe lângă ea, căsuța nou zidită
Se cam simțea, sărmana, stânjenită
Și se-ntreba, mereu, cum se menține
Vecina ei bătrână-atât de bine.
Dar, într-o zi, când tocmai s-a trezit,
Mirată, prin obloane și-a zărit
Vecina transformată, peste noapte,
Într-o ruină: grinzi și scânduri coapte
Și găuri mari prin zidul vechi și ros,
Căci tencuiala toată era jos.
Atunci, căsuța a-nțeles îndată,
Privind bătrâna vilă ruinată:
Fusese totul numai de fațadă,
Să pară cea mai mândră de pe stradă.
De fapt, sub tencuială se-ascundea
O biată casă ce se dărâma.

La fel ne minunăm de cîte-o doamnă
Ce se fardează, într-a vieții toamnă,
Și o menține numai „tencuiala”...

Mai e nevoie să vă spun morala?

O fabulă cu bulbuci

Pe masă, băuturi diverse,
La o serată, etalate,
Din cupe stau să se reverse
Pe gâturile însetate.

Țâfnoasă, într-o cupă plină,
Șampania e încântată,
Se simte parcă-ar fi regină,
Că-i băutura preferată.

Iar alte băuturi, retrase,
Pe masă stau uitate-acuma
Și o privesc invidioase,
Căci dintre toate, ea e spuma.

Alături, apa minerală
Nici n-are dopul desfăcut,
Căci niciun invitat din sală
Un strop din ea nu a băut.

Oftează: – Să-nțeleg mi-e greu,
De ce șampania-i mai bună,
Căci spume pot să fac și eu!
Hei, poate cineva să-mi spună?

Palinca-i zise, ca în glumă:
– Tu, neam de H2O, să știi
Că una este să faci spumă
Și alta este chiar să fii!

Sus, jos

Pe-un ram de vișin, cocoțată,
O frunză tare bucuroasă
Că nu fusese afectată
De toamna rea și nemiloasă,
Privea cum ale ei surate,
Răpuse de al toamnei vânt,
Atât de triste și uscate,
Zăceau întinse la pământ.
Râdea în sinea-i, îngâmfată
Și exclama, cu ironie,
Că, din coroana de-altădată,
Doar ea mai rămăsese vie.
Nici nu-i trecea prin cap că, poate,
Aceeași soartă va avea
Precum suratele ei toate
Și, fără griji, se legăna
Și se distra. Dar, vai, o ploaie
Vijelioasă se porni
Și frunza udă și greoaie,
Pe-aleea rece se trezi!

Morala:
Un sfat îmi trece-acum prin gând:
Să nu-i privești de sus pe-acei
Căzuți, deoarece, oricând,
Poți să ajungi și tu ca ei.