terapeuta mea are ochi de vulpe polară
pare mereu gata gata să plângă și îmi imaginez cum
rotocoale mari de vată de zahăr îi alunecă pe obraji
când tace lipsa cuvintelor ei mă mângâie
când vorbește silabele sunt moi și dulci greu de auzit
așa ca dragostea
sau dragul meu de tine.
nu pot să fiu până la capăt cum sunt, îmi spun.
încă mă scot la tablă, sunt un copil rău și murdar de ciocolată furată
din dulapul de sus. încă nu pot să mă îmbrățișez.
doar uneori în rarele momente când mă văd cu adevărat
copilul de ieri cuprinde genunchii uriașului de azi
și se miră.