frustrările
nu se prind cu lasoul minții
îmi spui decojindu-mi cu migala iubirii
durerile
de pe limbă

ca o gospodină perfectă
scoți din mojar îmbrățișări pietrificate
le pui deoparte
laptele lunii în pătrar le va-nmuia cândva
coastele reumatice

dezamorsezi periodic obuzele ce-mi înfloresc anarhic în piele

îmi zâmbești fugar hăituită de spaime
nu întârzii prea mult nicăieri
veghezi ca nici o umbră să nu-și facă cuib în hamacul
ce-mi leagănă clipele tuturor le dai
nume de păsări văzduhuri
sunt palmele tale relieful inimii foșnește de pene
măiastrele ți se-agață de plete
portative de ceruri îmi cântă prin oase
uimit asist la magiile pe care le-nșiri ca mărgele
pe o friabilă ață de spațiu

simfoniile mele se-nchid din ce în ce mai greu peste toracele nopții

arcușul nervurilor țipă-n falset
iei un înger din geană și-mi acordezi tipicară
nota galactică
suind-o sisific o veșnicie mai sus

carnea te recunoaște umilă sorbind timpul din fântânile coapsei
ești dirijorul perfect al sângelui meu volburat

în culise
discret
infinitul meu îți sărută genunchii