Nu mai e utopie după Cetatea Soarelui.
Eram prizoner
între ceruri ca un dispreț. Casa
caldă,
acolo unde zâmbeam,
copilăria, copiii,
și acest atac. Comandantul cetății
salută cu respect
în obraji-i
scluptați de dureri. Aici a fost
lupta pentru utopie. Aici e nicăeri
și pretutindeni. Mă uit îngăduitor
spre berbecii înflăcărați. Trupuri
de luptători primesc onoruri.
Trâmbițele plâng. Un scut
cu pumnalul copilului. Pericle plângând.
Aici s-a coborât șoimul. Artezienele
Dâra lăsată de mine în cerul cleios.