plâng și nu-mi auzi plânsul
vântul mi-l duce departe

parcă de secole plâng așa mi se pare
oceanul acesta
dintre mine și ochiul universului

dac-aș avea căpătâi aș rămâne o vreme
uitată pe vârsta copilăriei
când mă întâlneam cu tine la un colț de stradă
și nu știam ce să-ți spun
parcă aș fi primit în dar un portret
cu complexele lui cu tot

o dragoste mai veche m-a învrăjbit cu lumea
păsări grele de amintiri
se rotesc deasupra înserării

în partea întunecată din mine o rană
imploră vindecarea