muguri pocnesc prin epidermele compacte
erupții încă neclasate
rămânem dezbrăcați până la limfă
până la prima ploaie când vrând-nevrând ne vom cicatriza
energizate păsări depun mortale salturi în euri diluate
frust iese abur din pământuri prin artere și prin vene
se-nalță cerul din articulații
cu ultima sforțare
am pus deja de o grădină
ce-i drept doar cu tulpini înalte maronii
iubirea galbenă se face
să-mpingă iernile-napoi
rămânem fără sânge cu gust de clorofile moarte
cu praf în unghii și venin în guri
avem migrene multiple crize de personalitate
și buze moi de râme ude
cu umbre de zăpezi în colț de ochi
cu multe insomnii halucinații minți confuze
NIMIC NU ESTE TRAGIC
pe ziduri din bureți și mușuroaie
se pierd făpturile din noi
(suntem așa de obosiți cu câteva secunde doar înainte de-a ne naște!)
n-avem pretenții la a ființa estetic în versuri albe-albe
cu-atât mai mult să trecem la recomandate
și stelele ni-s doar albastre
ne place cerul poate mult prea mult
până s-ajungem musai supraviețuim
din jumătăți de țipete se-ncheagă și poemul
adus de-o parte la-nceput
nou-născutul cu scorul Apgar mediu
pe care amatorii de primejdii pariază neîntrerupt
o nouă primăvara vine pe socoteala noastră absolută și
o purtăm în spate ca pe cruci