lacrima anima umple rafturile
bibliotecilor nevăzute
o luptă tăcută între cuvinte
se rostește încet
ca la un cenaclu în care gurile
devin feminine
indiferent de prelungirile trupurilor
de semințele și ele tăcute
ale copacilor adunați să înalțe sufletele
întru frumusețea artei de a cânta
fiecare nuanță a culorilor vieții
și morții deopotrivă

cenaclul continuă

lacrima anima umple sertarele
cu gânduri iar și iar
așa cum oceanul umple țărmul
cu spuma vigorii lui
într-un prezent mereu trecut
al unui viitor mereu prezent
în irisul unic

bătaia ceasurilor îngână clopotele
tăcerile îngână toaca
unei mănăstiri a îngerilor
când cuvintele se nasc
pentru a nu muri
în trupuri de carne și sânge
ci numai poate în imploziile sensurilor
născătoare la rându-le
tot de cuvinte

Anne Marie Bejliu, 14 martie 2017