chiar dacă iarna pare să stea peste program
poezia este suma acestor trupuri
așezate picior peste picior
ce-și contemplă sufletul dezgolit
externat din piele

cu degetele îmbrăcate pe dos
lipește cuvinte cu insomnii de zi
și spune că suntem doar imagini într-un telefon
când îi uităm cheile
în harta din palmă

uneori se îmbracă în mare
sau cioară care bea apă din lună
alteori ia forma unui chip
care alunecă prin clepsidră
și des
seamănă cu oaia din gând

încăpățânarea ei este o virtute
când relația noastră cu soarele
o trimite în living
și ne întoarcem în noi ca un câine
reîncarnat dintr-un om dezbrăcat

se întâmplă este ocupată își face planuri
își întinde părul trece subtil și uman
dar își lipește gleznele
întotdeauna
pe hârtia din noi

ne-am obișnuit să-i spunem poezie
chiar și atunci când pierdem degetele
care o scriu…

21 Martie 2017