Tu, țara mea, de ploi neocolită!
Tăceri nomade, câte-un plop stingher…
E ca o chiflă bine rumenită
E-ncovoiată luna ta pe cer.

Împurpurata lobodă s-adună
Pe-un camp arat și fără căpătâi.
Pe creanga unui nour, ca o prună,
Sclipește coaptă steaua cea dintâi.

Bat drumul iar, mi-I inima scăzută,
Merg să întâmpin traiul meu pustiu.
Aud foșnind o holdă nevăzută,
Pe lacul cu obrazul albăstriu.

Din mlaștini fumul urcă și se zbate…
Dar sub căciuli de reci pustietăți,
Ți-s culmile ursuze adăpate,
De necuvântătoare vietăți.

1917

Traducere George Lesnea