Ochii încă nu văd
calea pe care am gândit-o
printre minunile lumii
ce nu se mai termină-n moarte.

Nu-i știu întinderea și perceptele,
simt doar adâncul închis în cuvinte
ca izvorul unui fluviu în munți.
Timpul furat mi-a lăsat graba lăuntrică
prin care voi învinge necunoscutul.

Nu mă cauta în această masă amorfă
ce se zbate în propria umilință,
ți-am lăsat poarta deschisă
pe dincolo de visul albastru

când o să vii toți te vor asculta
din amvon cum predici nesfârșitul.