în dimineața aceasta
nici de vară nici de iluzii
am văzut umbra timpului aceluia
eram femeie sau
o senzație de briză și magnolii
pășeam goală frunză fără copac anume
învelită în foșnetul fructelor
eu și o dâră de lumină
până dincolo de pragul
mărginind habitatul pământului
am trecut... și
cântecul meu nu era de unul singur
de undeva nu-ți puteai desprinde privirea
am văzut îngeri
și ți i-aș putea descrie
dar cum să vorbești despre
Taină fără s-o risipești?!
îți spun numai:
atâta dulceață de piersici în aer...