agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-05-24 | [This text should be read in romana] |
Îmi leg pe cap cernita mea năframă
Când mă întorc acasă din străini Și-alăturea de mine, eu ca mamă, Îmi port copiii dragi care în mâini Câte-un puiet aduc să îl sădească În fața porții cum era odat' La casa veche, casa bătrânească, pierdută într-o margine de sat. Sub nucii puși de străbunica Am învățat să merg și să mă joc Când nu știam ce-i grija și ce-i frica, Ca-n vântul cald un fir de busuioc. Și leagăn îmi făcuse tata-mare Legat de creanga groasă, ca apoi Când mă duceam la horă, fată-mare, Sau hoinăream cu fetele-n zăvoi, Din el a geluit o bancă nouă Și-a pus-o-n umbra nucului vecin... Eu mă-ntâlneam cu dorul până-n rouă, Nici nu știam c-avem și țintirim. Cu valul vieții am plecat de-acasă, Ce bucurie mare-n măritiș... Am fost fecioară mândră ca mireasă Dar anii mi-au trecut târâș-grăpiș. Copii și griji, nevoi și alb în plete, Și văduvie, și prea mult amar, M-au dus în lumea largă și regrete M-au însoțit peste străin hotar. Din nucul ultim au făcut sicrie Pentru părinții morți de-atâta dor. Azi eu mă-ntorc pe-aproape de chindie Să priveghez plângând la capul lor Dar mâine-n zori, până să-i duc la groapă O să plantăm doi nuci ca de demult Cu lacrimi am să-i ud în loc de apă Și dacă bine inima mi-ascult Am să rămân aici în casa veche Cu pruncii mei, să-i priveghez, să-i cresc Și să le cânt de dor pe la ureche, De casă și pridvorul părintesc.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy