în forul tăinuit al multor ceasuri
gândirea-i bici în o justețe oarbă
lumina din tenebre să o soarbă
cu veșnicia clipei la taifasuri.

iar trupul tău e rătăcit prin iarbă
în codrul unui vis slăvit de glasuri
în șoapta ta fac desele popasuri
și tainele acolo-mi duc să fiarbă.

iar chinul spre eternitate-al tău
un crin pe umărul zburării pare
mioapa rațiunii galopare
aripii tale-i este crud călău.

în împrejurul ce-al tăcerii nu e
ne-om nimici prigoana la statuie.