în Nemaifost îmi urc un grai, să ierte
această veșnicie de Aceleași
și vorbele din foaie rai vede-le-aș
cu tot zadarul lumii să se certe.

cuvântul toarce în lumină pielea-și
o taină-n el suind în gând concerte
sub flăcări de visări, în fond inerte
păcatul goanei în nimicuri spele-a-și.

mi-e verbul fracturat și-i în proteză
de-al tău sărut stilou-i șchiopătând
hârtia cu tenebre îmbătând
și-n tine-s așezat în paranteză.

de începuturi în cerneală dornic
același ceas arată al meu ornic...