ci naști zeire în odaia ploii
sub locuirea de păcate plină
iar de pe buze-mi strângi, ca o albină,
zvârlind în iaduri, toți ai mei strigoii.

corole ți se reazemă-n tulpină
și cad striviți de patimă eroii
un braț își sprijină de aer goii
și dumnezeu cu tunet lung suspină.

urlând în doruri fără crezăminte
o să te-neci când o s-ajungi la mal
chiar de-ți întind o mână de cuvinte.

iar dacă ceru-i încă lacrimal
poveri de vise porți pe sub veșminte
iar somnul rațiunii ți-e hamal.