iar de îți port iubire limitată
e că se înnoiește-n tot sfârșitul;
poveri de vorbe-mi ține covârșitul
gândirii, prin fereastră imitată.

te iert de-aici ne este săvârșitul,
pe cale ce-mi părea de nori uitată
în ploaie de lumini calamitată
și ninsă-n duh adesea cu privitul.

sting dorul tău în grele-ncondeieri
să înrimez pe foaie-a ta distanță
spre mâine duc beția din speranță
și astăzi e-o visare a lui ieri.

cu braț cusut de aer te cerșesc
acolo-ntre divin și omenesc...