agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-07-23 | [This text should be read in romana] |
dragă lucas
când mami era gravidă cu tine doctorii au zis că poate să te piardă și că te vei naște cu sindromul down la care am lipit ecografia cu tine pe frigider ca să te vedem zilnic îmi imaginam cum o să te naști bolnav și noi în jurul tău încercând să te facem să râzi dragă lucas când erai foarte mic nu mă băgai în seamă și plângeai când te luam în brațe credeam că nu sunt un tată îndeajuns de bun până într-o zi când m-ai întrebat dacă sunt băiețel și m-ai rugat să facem pipi împreună dragă lucas dacă vreodată vei veni bătut acasă pentru că ai flirtat cu prietena altui băiat nu o să mă răzbun pe el și nici nu te voi certa însă te voi învăța cele trei procedee prin care vei reuși sigur să ai propria iubită dragă lucas apropiații noștri zic că o să fii un băiat teribil după care fetele vor înnebuni și sunt sigur că au dreptate însă dacă vrei să vii cu amante acasă să-mi spui din timp ca să știu ce să le mint pe mami și pe prietena ta dragă lucas dacă vei alege să fumezi eu îți voi da bani de țigări dacă vei alege să bei vom bea împreună dar dacă vei alege să faci studii superioare și să devii cineva eu nu pot să-ți asigur decât speranța că vei rămâne modest dragă lucas decepțiile în dragoste se rezolvă cu o bună beție iar pierderea prietenilor cu înlocuirea lor așa că dacă vreodată e prea târziu ca să bei cu cineva e bine de știut că mă poți trezi la orice oră dragă lucas unii zic că bucuriile mici sunt mai importante decât cele mari de parcă am putea trăi din zâmbetele fetelor drăguțe ce ne intersectează să nu crezi niciodată această prostie chiar dacă să zicem vei fi un băiat care zâmbește dragă lucas când am cunoscut-o pe mami era foarte rea și obișnuită să frângă inimile băieților m-a atras tocmai pentru că era foarte greu de ajuns la sufletul ei însă pe tine te sfătuiesc să nu faci aceeași greșeală dragă lucas nu știu pentru tine cum este însă coșmarul meu care se repetă este o pușcărie în care ajung mereu pentru fapte minore fapt pentru care mi-e groază de spațiile închise dragă lucas dacă mami te va ruga vreodată să-i povestești despre prietena ta să nu-i spui nimic pentru că în general mamele sunt foarte geloase dragă lucas când eram foarte tânăr visam să am un băiat și să-l fac fotbalist iar când te-ai născut visul mi s-a reactivat și cu cât te făceai mai mare mi-am dat seama că nu-ți place fotbalul pentru că în loc să dai cu piciorul în minge o luai și o aruncai cu mâna așa că am învățat ca visul meu să fie orice te va pasiona dragă lucas într-o zi mami m-a întrebat ce mă voi face dacă vei crește și vei ridica mâna la mine i-am răspuns că vei fi primul bărbat de la care am luat bătaie
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy