e secetă
nu-mi amintesc iubirea
nici felul în care coapte cireșele
își prelungeau roșul din agonia copacului
în buzele mele
într-o culoare mereu amânată a rochiei
prea mult lăsată deșertului
arsurii de șarpe
se tot prelungea...
aducându-te pe tine
m-o fi blestemat cârdul dropiilor
ursitoare frustrate ce
nu și-au mai găsit aripile
le-a potopit pământul
n-au mai putut crește și
mi-au lătrat numele
în limbi nici de ele cunoscute
nu s-au auzit
nu le-am auzit
când mi-au dat timpul
mușcăturii nisipului


ți-am desenat curțile
și culoarea pielii ți-am desenat
din amintirea înfometaților pescărușilor
așternându-mi litere din cristalinul ciocurilor
aducătoare de ploaie:
VINO!!!