poeții sunt cei ce își uită lanterna acasă în timpul apocalipsei,
cheile la intrarea în rai
și pașaportul spre fericire
lumina țâșnește din ei
în fiecare groapă în care cad
de bună voie
pulsând metaforic

când totul în jur crapă ca o vază de porțelan
iar omenirea se înghesuie la coada alb/ negru pentru
apă, cuțite și chibrituri
poeții uită să-și plătească chiria
numărând valurile ce se sparg de țărmul mov

picior peste picior
dintr-un crater închiriat pe lună
ei hrănesc demoni
ai lor ai altora
ca pe niște motani grași torcând la gleznele lumii
suflând în lumânări cu fiecare poem

din fiece vers ei pot face o eșarfă sau un ștreang
pentru trupuri atârnând la rând în banal
poeții râd când se vorbește de dragoste
îndesând cu gesturi firești nemurirea
în inimi din care lupii trag cu poftă

ei cred în Horațiu neant și păpădii
privesc frumusețea în ochi pe întuneric
tăcând ca iedera pe cruce
nimeni nu știe cine sunt
cu ce își petrec timpul liber
și unde le-ar place să moară înainte de a fi născuți

când vă sărutați în oglindă cu buzele iubirii eterne
când vă mângâiați destinul pe cap
și vă umpleți cupele cu victorii
atenție la poeți
în fiecare trofeu ei vor turna haos
pe care îl voi împărți fifty fifty
cu tine