Închis pe munte, sunt fiul fără rost
Dezmoștenit și scos din minți,
Scriind în vers ce înca nu a fost
Și uneori îndeplinesc dorinți.

Înham tristeți și-abisuri de dureri
La carul meu făcut din împrumuturi,
Să-ajung la poarta unor mângăieri
Închisă cu un lanț de labirinturi.

Și rana mi-o deschid ca pe o hartă
Aicea-i scrisă cale-averii mele,
Voi coborî doar drumul ce mă iartă
Spre însetata buzelor rebele.

Și am ajuns prin visuri ce se-nvată,
Într-o sfioasă lungă-mbrațișare,
Aici s-au întâlnit pe-un tărm de viață,
Un ne-uitat cu Marea-i neuitare.