Cu exact combustia fosilă a acestei lumi va trebui
să răzbesc dincolo. Ca o rachetă ce învinge, cu
dragoste de fiu, gravitația

și luciditatea terestră. Nu mi-e teamă
să ajung hrană compatibilă unor regnuri
nedescoperite încă: am văzut tibetani urcînd piscul

muntelui pentru a ciopîrți ca pe un mango uriaș
fructul putregăit al cadavrelor să sfîrșească onorabil
ciugulite de vulturi. Nu din auzite cunosc

aparatul metodologic al mortii: zîmbetul
trist al amantului tras ca un fermoar
peste pielea sub care stau

tăinute cremenea și amnarul: un creier vlăguit
și o inimă mai caldă ca soarele
ce va trebui să ocrotească, în curînd, o galaxie în plus