Să ningă blând, să ardă lemnu-aiurea,
cu fulgi cât Aron Pumnul să se lase
o iarnă-a Eminescu peste case
ori pe palate-n margine de Ciurea.

O avalanșă-n aere lăptoase,
așa visăm în doi, ca și pădurea
pe un Esenin frate cu securea,
să-i facă luminișuri de mătase.

Eu să îți cânt colinde din chitară,
tu să îmi sufli-n ciorbă, când și când,
să ne iubim din iarnă până-n seară,

zăpezile din jur cutremurând
iar dacă toate-acestea n-or s-apară,
un dor mai am și-atât, să ningă blând…