iar noaptea năvălește, ia proporții
că-i ultima întreagă-n leatu-acesta,
aruncă stele-n cer, în ochi tempesta
să plângem anul ce-i promisul morții.

iar luna neființei joacă festa
oprind secunda, clipa bând cu porții
înlănțuind în raze mersul sortie
și înotând prin nori de nea celesta.

pătate-s mâini de sânge-al tău, Hristoase
iar în încărunțite insomnii
tot vechiul se desprinde de pe oase.

când te-am văzut, frumoasă, înlemnii
și am trântit cu vremea de foloase
să nu-mi aducă demoni calomnii.