umblarea prin tristețea ta-i ființă
iar umbra-mi, în desen de trup, e vie
genunea ta de vise mă învie,
mă naște arbor trainic de Credință.

iubind pe tine, cad în grea sclavie
în slova ta îmi sap de locuință
și nu-i eres să-mi facă trebuință
în dulcea sufletului trândăvie.

și iar vin Păsări, lenea să-mi acuze,
la Judecata lor în gând e-abis
de drag de tine doar îmi caut scuze.

în morb de iarnă pașnic ninge-n scris;
dar am nimicnicii de călăuze
când în spinare duc un dor ucis...