Mă-ntorc, de-mi amintesc vreodată,
Cu-aceiași pași, pe-același nesfârșit,
Să sprijin gândul de aceiași poartă
Unde m-așteaptă tot ce n-am găsit.

Aici, brodat, e-un labirint pe ducă,
Îl despletesc, dar fără să îmi scuip,
Când mușc din coaja lui de stâncă
Toți dinții-ajunși ca țărmul de nisip.

Că doar aici e miezul pâinii coapte,
Mai răgușit ca un copil flămând,
Stând ghemuit în cana mea de lapte
Cu toarta lipsă de trei vieți la rând.

Iar am ajuns unde-s născut fugar
Vărs focu-ntr-un lighean de ceară
Să spăl tot visul drag, de balegar,
Când sta în grajd și eu pe-afară.

Pe-aceiași coală ne-nțeleasă
Ți-am scris Balada de poveți
Chiar daca ți-am lipsit acasă
Eu stiu că tot ai să mă ierți.