deja e timpul de mers la coasă
și ai lăsat în urmă lucrurile-n neputințe.
laturile cercului clipei erau efemere,
umbra ta duhnește a mumificări cu Mere
clipa era ciobită către secunda următoare.
inimile ni le rătăcisem prin buzunare
buzunarul de la piept, cel puțin,
era plin.
mă pregăteam de coasă
în sufletul cu ierburi de angoasă
pe tine te neantizam până la iubiri ulterioare,
dansam un tango cu fiecare
dintre morțile interioare.
pe nimeni nu căutam în căutarea noastră
tot deschizând a Raiului fereastră
să intre aer așchiat.
în toată-această paradigmă
e nelipsit și Timpul, cu enigmă,
acela cu sovârf
la vârf