secunda-mi dă de tine-n veac tabloul
acolo nemuriri să se-nfiripe,
frumoasă stând în veșnicii de clipe
deschid pe marea timpului hubloul.

depus pe-altar de liniște să țipe
iubirii astăzi îi auzi ecoul,
de-mi sângerează-n foaie iar stiloul
e către dulce vreme de tulipe.

aceleași sunt cuvintele în sferă
ci dragostea-ntre noi a cam murit,
cadavre de atingeri ni se-oferă.

misterul tău de zâmbet aurit
pe-alocuri încă îmi mai este eră
dar pasărea destinelor e-n rit.