Vremurile ne spun să nu vorbim despre inimă,
și totuși,
un decupaj potrivit în decorul poveștii
schimbă, desigur, perspectiva,
transferă căldura din inimă către lucruri.
Și-atunci,
fulgii în zbor încep să-mi vorbească
despre circumstanțele în care suflete albe
se topesc de dorul poveștii,
o poveste cu imagini mișcate de o mână măiastră,
alb luminând prin întunericul tot mai greu.
Ne-am atinge ca fulgii în zbor,
spre-a ne topi unul în altul,
până-am cădea și noi din zborul spre stele,
să ne absoarbă, cu sete, pământul.
Și-apoi, n-am să mai zic nimic despre trecerea-n grâne,
nici despre înfrățirea în lut.
Vremurile ne spun să nu vorbim despre treceri,
de parcă am tânji mereu la suprafața lucrurilor,
iar acestea se adâncesc, până nu se mai văd.
Noi să rămânem suspendați în aerul de împrumut,
cât ne mai permite inima,
cât ne mai permite povestea.