îmi place orașul viu
nu schema lui
distanțele matematice
pătratul ipotenuzei
dublul sumei adăugat la triplul...
din care se scade... se tot scade...
nici falsa a(rm)ură a inginerului
ștergându-și sudorile
de om al faptei
nu cu sufletul vizibile
altfel
ce să mai zic
de străzile dezîngustându-se
când imaginezi un copac și
cavernoasă rana își încredințează
surplusul de neputință
deciziilor Cerului
în păduri dezlănțuite
geometria se supune legilor firii
calculele infime se fac furnici
cară estetic truda albastru-cu-galben
a miilor de generații
nenăscute încă
atât de nerăbdătoare
să vinăăă... să vinăăăăă...
de fapt
nicio inginerie
niciun labirint
pur și simplu Viață!