Când un nebun întreabă
Și singur își răspunde,
Delirul lui este mai sincer
Decât pseudo-relațiile mele cu ale tale,
Ale oricui.

Orice nebun înțelege că singurii capabili
Într-o lume plină de portrete,
Sunt el și cele douăsprezece personaliăți
Ale căror culori și forme se hrănesc
Din discursul unui amărât de vorbăreț mut.

Va ajunge să completeze parcursul unui ceas
Și nu mare nu va fi mirarea,
Când va deveni un întreg.
În timp ce noi, tu și cu mine,
Nici nu ne gândeam să aspirăm la un asemenea ideal.

Fiecare întrebare capătă o semnificație existențială,
Iar răspunsul devine un pariu pe viața și pe moarte
Ce își așteaptă răbdător deznodământ.
Și nu se plictisește
Pentru că, în sfârsit, a întâlnit persoane sociabile.

Tu și cu mine îl vom vedea din îndepartare
Cum încă debusolat caută...locul acela
“În care îți dai sufletul pentru închiriere”.
Întreabă la dreapta,
Dar liniștea e prea apăsătoare...
Întreabă la stânga,
Dar șoaptele sunt prea răsunătoare...
Nu aude și nu înțelege nimic.
Cu toate acestea, continuă să se întrebe
Despre una, despre alta...
Dacă ai știi, întrebări sunt destule.
Câte un ceas pentru fiecare personalitate
Poate, poate la al treisprezecelea va avea doar un singur răspuns.

Tu și cu mine, experimente sociale,
Nu trebuie decât să ne privim
Și să omorâm acest nebun.
Dar eu, pentru că deja iți spun povestea,
Jumătate din păcate imi sunt iertate.