de cele mai multe ori, timpul se strânge covrig
să lase locul îndoielilor
iar confuzia răsuflă, maree neputincioasă
am renunțat la verde, am renunțat la albastru
am renunțat la auriu și la căldura focului
și numai sângele mai pâlpâie prin amintiri
ca o geană de lumină încercănată
am renunțat să mai răsuflu, am renunțat la tot
și aș renunta și la trupul acesta uscat
dacă aș găsi un puf de păpădie
să mă ridic din mine fără regret
dar cine oare îmi șoptește
trecându-și răsuflarea peste neputința mea?
să nu renunți că nici eu nu am renunțat la tine…