Un om înțelept venea, călărind pe calul său, în timp ce un șarpe se strecura în gura unui om adormit.

Călărețul a văzut aceasta și a acționat rapid astfel încât să sperie șarpele, dar nu a mai avut ocazia.

Deoarece era înzestrat cu o inteligență deosebită, el l-a lovit pe omul adormit de mai multe ori cu o măciucă puternică acoperită cu fier.

Omul a început să respire din greu în urma loviturilor puternice primite și a fugit de el până când a ajuns la un copac.

Multe mere coapte erau căzute și călărețul i-a poruncit:

„Mănâncă acestea, o, tu cel care te legeni lipsit de ajutor în durere!”

i-a dat atât de multe mere să mănânce încât acestea îi ieșeau din gură.

El se văita: „O, prințule, de ce ai intenția să mă omorî, când eu nu ți-am făcut nici un rău?

Dacă ai cu adevărat o plângere împotriva vieții mele, atunci scoate-ți imediat sabia și varsă-mi sângele.

Ce oră nefericită a fost aceea când am fost văzut de tine!

O, fericit este acela care nu ți-a văzut niciodată chipul!

Fără nici o crimă sau păcat, fără să fi făcut mai mult sau mai puțin rău, iată cum sunt tratat; nici măcar ereticii nu consideră permis acest tip de tratament îngrozitor.

Sângele mi se prelinge din gură împreună cu cuvintele. O, Doamne, răzbună-mă împotriva lui în final!”

El strigă noi blesteme în fiecare moment, în timp ce călărețul continua să îl bată și îi spunea: „Fugi în pustiul neted!”

Loviturile de măciucă au continuat și călărețul l-a urmărit precum vântul! Omul fugea’ și din nou, a căzut cu fața la pământ.

El era săturat, cuprins de amețeală și slăbit, picioarele și fața sa erau acoperite de o sută de mii de răni.

Călărețul a continuat să-l conducă și să-l lase să răsufle până când s-a lăsat noaptea și omul a simțit nevoia să vomite datorită excesului de bilă.

Tot ce fusese consumat, bun sau rău, a ieșit din el: șarpele, împreună cu toate celelalte lucruri mâncate.

Când a văzut șarpele care a ieșit din el, omul a căzut la pământ în fața salvatorului său binevoitor.

Și privind cu teroare acel mare șarpe negru îngrozitor de urat, suferințele l-au părăsit.

El a spus: „Tu ești arhanghelul Gabriel sau poate ești Dumnezeu, fiind prietenul protector de o neîntrecută milă și bunătate!

O, ce oră binecuvântată a fost aceea în care m-ai văzut; eram mort și tu mi-ai dat o nouă viață.

Mi-ai vegheat somnul așa cum o mamă își veghează pruncii, dar eu am fugit de tine precum un măgar.

Măgarul fuge de stăpânul său datorită naturii sale (animale), în timp ce stăpânul sau îl urmează datorită naturii sale pozitive;

El îl caută, nu pentru profit sau pierdere, ci ca un lup sau alte animale sălbatice să nu îl sfâșie în bucăți.

O, ce binecuvântată este ființa care îți vede chipul sau care sare deodată și îți iese în cale!

O, tu, al cărui spirit pur s-a rugat! Ce multe lucruri fără rost și prostești ți- am spus!

O, stăpâne și împărate și prinț! Nu eu am vorbit, ci ignoranța mea a spus acele lucruri. Nu le întoarce contra mea!

Dacă aș fi știut măcar puțin din cum stau lucrurile, nu aș fi fost niciodată capabil de astfel de lucruri prostești.

Aș fi spus multe lucruri bune despre tine în schimb, o, tu cel cu minunate calități, dacă mi-ai fi spus măcar puțin despre situație.

Dar tu, acționând în tăcere, m-ai perturbat atât de mult lovindu-mi în tăcere capul!

Mintea mea a înnebunit și rațiunea m-a părăsit, în special datorită faptului că acest cap are foarte puțină minte.

Iartă-mă, o, tu cu o frumoasă înfățișare și maniere! Orice am spus datorită freneziei mele, fie uitat!”

Călărețul a răspuns: „Dacă ți-aș fi spus oricât de puțin despre aceasta, tot curajul tău ar fi dispărut într-o clipă.

Dacă ți-aș fi vorbit despre calitățile șarpelui, teama care te-ar fi cuprins ar fi ridicat suflarea vieții din ființa ta!”

Mahomed spune: „Dacă aș spune adevărul despre înfățișarea dușmanului care se află în sufletele voastre,

chiar și ființele cele mai curajoase și-ar pierde curajul și nu ar mai fi preocupate de nimic.

Inimile lor nu ar mai fi preocupate de nimic .

Inimile lor nu ar mai putea suporta să se roage lui Dumnezeu și nu le-ar

Mai rămâne suficientă putere să postească și să facă rugăciunile rituale.

Nu ar mai fi buni de nimic, precum un șoarece în fața unei pisici și ar fi profund tulburați, precum un miel în fața unui lup.

Și nici o strategie sau mișcare nu le-ar mai rămâne. De aceea, eu vă susțin fără a vă vorbi.”

Călărețul a spus: „Nu ai fi avut puterea să mănânci merele și nici nu ai mai fi găsit o cale să vomiți.

Aș fi continuat să-ți aud blestemele, dar așa am continuat să conduc „măgarul” mai departe. Și am continuat, de asemenea, să șoptesc o rugăciune. „O, Doamne, fă totul mai ușor!”

Nu am permisiunea să vorbesc despre cauză și totuși nu am capacitatea să vorbesc despre pasiunea ta.

Am continuat să mă rog în fiecare moment datorită compasiunii mele interioare. „O, Doamne, ghidează-mi poporul, căci cu adevărat ei nu știu!”

Această este formă „ostilității” celor înțelepți; „otrava” lor este o bucurie pentru sufletele tuturor!