când Dumnezeu răstoarnă lumina în oameni
te ascunzi în frica unei tenebre, prea toate-s în văz și lutul
aleargă înaintea asfințirii

rostogoleai cuvinte în
jelania păsării de a fi
pe ușa din spate a clipei de ființă evadează
insecte de suflet
roua moale a nemuririi apleacă petala gândului
rațiunea e o secundă a mirării

vorbești pe limbi de ceasornic
trezind emoția copilului în ajun de mâine
îl așteaptă fericiri de soare în zori
când se deschide corola luminii spre floare,
clipa aceea unică a dezlipirii dintre cer și pământ

doar ploaia mai poate uni
ce s-a despletit între noi