[iarna noastră asta sosită în plină goliciune
când câmpia renunțase la orice precauții:
își împărțea verdele]

este numai clipa aceasta în care
o nevoie vitală te învață să uiți
toate cuvintele afectuoase / toate urile
strigătul din iubire / urletul din moarte

așezați cuminți / aproape ermetici pe o prispă
de unde cerul se definește în concepte
un amestec fără implicații psihologice / fără etici
amalgamul de aburi / de ceață și de sfere
fum / praf / alte particule în suspensie…

în ultimă instanță noi

mâna desfăcându-ne sentimentele
reacția chimică desăvârșită
clișeul apropierilor / al îndepărtărilor cosmice:
barbare curiozități robotice gata să curme totul
la minima nepotrivire științifică

iarăși noi

ai clipei acesteia
copaci înscorburați / niște copii altfel
care pentru a supraviețui
lăsăm cele firești deoparte
medităm la norma zilei următoare
la concentrațiile heliului / la densitate
acoperim florile: cât timp ne va lua, oare
să colonizăm golul?

și totuși

felul în care pescărușul își țipă foamea / primăverile ostenite
îmi amintește de mine / poate de vremea aceea în care tu
ieșeai inevitabil dintru ale tale