Când încă speram iertat să fie
și plonjam cu înfiorare în acest gând
ca într-o apă răcoroasă deasupra căreia
băteau evantaie de pene zburând.

Și încercam să văd chipul sclavelor,
și părul lor de mistică hieroglifă
protejând speranța, cum fiarele fierbintele pui,
când încă păstram iluzia
că voi aprofunda prin sânge durerea lui,

mi s-au arătat căzând pilonii austerei case
în care locuisem mai mult timp
și drepte și majestoase pietrele veneau spre mine
într-un rece nimb.

Și-n vârful avalanșei
sufletul s-a închegat ca un bulgăre greu.
În fața catedralei simții cum în curând
de piatră am să fiu și eu.