Cu cât mai fără de nădejde
S-adună ani să ne-nstrăine,
Pe-atâta dorul prețuiește
Minuta ce-o petreci cu mine.

Pot curgerea neîmpăcată
A timpului, uitând, să-ndur,
Cât, printer genele-ți, mă cată
Un tânăr zeu din pur azur.

Zavistii ard sporind în pară
Și mi le știu și bine nu mi-I,
Ci cum pe chipul de fecioară
Opri-s-or ochii toți ai lumii?

Ce preț pe vis pui în secret,
Cât nu cunoști al vieții ham!
ÃŽn bietul suflet de poet,
Acelui vis – liman și ham.

1861


Traducere Emil Burlacu