îți amintești când îți spuneam că pot închide cerul în palme –
azi îți scriu despre cer
ca și cum aș vrea să mă mai nasc o dată
din zboruri

credeam
atunci
că iubirea rezolvă totul și lacrimile trec
așa cum trecea răceala de la siropul de brad
în copilărie

apoi am învățat cât de egale sunt culorile în albul luminii
o picătură de roșu în plus
și îngerii se transformau în fluturi colorați
lăsam mereu o parte de iubire nerostită
să nu murdărim rochițele albe ale îngerilor

ne pregăteam pentru povestea noastră
modelam cuvinte
mereu atenți la picătura aceea de roșu
care creștea în noi
în plus
însuflețeam cu ea – pe ascuns – macii verilor și adormeam
copii
în lanurile sângerii

am lăsat în urmă arlechini
măști pictate cu lacrimi și zâmbete

nu mă mai tem
acum
nici de prea multă iubire
nici de întunericul din nopți

nici de praful din urmele mele

acum știu
lumina va fi mereu acolo
împlinind promisiunea întoarcerii