trebuia să găsesc o scuză,
oamenii merg la război
confuzi -
dacă moartea este un lucru dezonorant, lumea
de ce se bucură
când îi reușește finalul?

mi-am luat fața în pumni și am plâns.
dincolo de nori
ora trei dimineața se confunda cu un glas de cocoș,
varianta biblică,
nu știam dacă imaginația mea sau casa începuse să zboare
la gândul că mi-ar plăcea să fiu pescar
soarele
strănuta cu fruntea pe umărul meu.

unele specii ucid pentru supraviețuire,
de dragul discuției
nu mi-aș trăda sentimentul că nimic nu-i mai prețios
decât timpul.

poate aceste gânduri vin din inconștient și nimeni nu ar pierde
din creditul pe o zi ca să asculte
un străin, al naibii de tragic,
cu apariția semnului vieții
pe mână.

motivul pentru care poți identifica un om fără adăpost
constă în al doilea amendament.

cu sifonul din plastic intru în noul mileniu,
fără să-mi fac de cap cu fotografia ta de la brâu în jos,
îmi e cald și frumos
să văd
cum cineva atât de rău cântă pe străzile cu nume
de compozitori
până
vecinul meu va ieși din ascunzătoare.