oglinzile surpate în conștiința orașului
au chipuri înghețate
de oameni de gheață
și zăpadă
prin vacarmul de nea

ei coboară la aplauze
să aducă lumina din visterie
crezul omului bionic

la colțuri se ascunde supraomul
atins de mersul pe sârmă
neștiind când va răsări
din bobocul noii orânduiri

oglinzile surpate în conștiința orașului
se crapă de la atât frig
soarele desenează vitralii
în urma unei civilizații îngâmfate
bucurându-se ca un pictor avangardist
de durerea de făuritor înlăcrimat
în fața tabloului accidental

oglinzile surpate în conștiința orașului
au înghețat în cărți de duzină
unde tinerețile arzătoare
scriu cu tăciuni stinși