ÃŽmi ridic pleoapele domol
Cu o lene grea lăsată de ziua de ieri,
Focul din șemineul ponosit s-a stins demult
E mai rece decât aș vrea să fie,
Îmi caut papucii pufoși ce zac ascunși
Sub patul de stejar ticsit de amintiri fierbinți,
Când ne ascundeam, sâmbetele reci de iarnă sub plapuma caldă,
Acum cearșaful stă întins, și doru-ți duce câteodată…
Mă apropii de fereastra înghețată, cu pași mărunți și repezi
Cu valuri de emoții trag perdeaua să descopăr
Mai mult decât un vis!
O bucurie de copil se aprinde în mine
Îmi iau fularul galben de bunica croșetat
Și zburd spre ușă-n grabă
O minunată lume mă așteaptă afară!
Miroase a iarnă nouă și ger lung
Magia iernii e în plină culoare,
Ating zăpada cu ardoare și zâmbesc,
Copacii neclintiți stau mirați, se uită la mine
Par a fi de zâne pictați, suflați în albă iubire
Natura e calmă, nu se aude nimic
Doar inima din pieptul meu bate obraznic de tare,
Mă rostogolesc prin zăpada pufoasă
Și las săruturi reci să mă dezmierde,
Un stol de gânduri cenusii aduc nostalgia acelor vreumuri
Când ne bulgăream desculți în pijamale,
Ecoul râsetelor noastre izbea muntii-n depărtări
Si scutura ramurile brazilor cu zăpadă-mpovarate…
Din bolta răcorită, fulgi mari plutesc ușor
Îmi mângâie obrajii cu o dragoste de mamă,
Stau, privesc, respir fericire,
E o dimineață de vis, chiar dacă nu ești cu mine!