Copilul,ce cu-a sa privire
Scaldă realul în uimire,
Colorând cu rima-i albul,
Aurind cu slova-i, negrul.

Omul, ce încă i-au rămas
Aripi gânditoare ceas de ceas,
Zburând contra misterelor,
Dând senin pur, zorilor.

Datorul, cui-i dăruiește
Cheia porților celeste
Și-al lumilor îndrumător,
Spre focul viu, nemuritor.

Astrul, ce mereu lucește
Și-n obezi, el reușește
S-aprindă-n zări dorința
De-ași întrece neputința.