agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-03-10 | [This text should be read in romana] |
Ralu-i încă o copilă
Și-i așa sâcâitoare, Că o ține-nchisă vodă, Cu cincizeci de-nsoțitoare. Despre ea se vorbesc multe În perfidul București, C-ar sorbi la cină aur Și-alte-asemenea povești. Căci se plimbă în caleașcă Doar pe perne de satin, Păru-i adunat în ace De mărgele este plin. Iar pe deget pune piatră Care scapără culori, Unde-nchide ca o zmee Ceru-ntreg, cu luni și sori. Și atâta e de dulce, Parcă-ar sta să înflorească, O curtează toți băieții De la Școala cea Domnească. Pentru ea croi Petrache Primul toc cu rezervor, Să-i aștearnă-n foi mai lesne Versuri gingașe de-amor. Alții însă, ce-și păstrară Poeziile nescrise, I-au lansat din Dealul Spirii Un balon umplut cu vise. Dar ea-și râde de iubire, Numai arta e perenă, Și-ntr-un teatru cu zorzoane, Piese-nchipuie pe scenă. Scuipă-n sânuri spectatorii, Cred că-s farmece, căci ea Tot în alt chip li s-arată, Când descinde din perdea. Iar când peplul îl îmbracă, Pe coturni plutind ca-n vis, Parcă-i zee întrupată Din Teatrul lui Dionis. Când Alceste, când Medeea, Antigona, Galateea, Cine ar putea să știe Chipurile ei o mie? Regina iluziei! Toți admiratorii ei Parcă n-ar iubi o fată, Ci mai multe, deodată.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy