Speranța cu aripi de ploaie rece,
mi-a devenit prieten bun.
Vreau s-o ajut,
dar cum?
Când altruismul l-am pierdut,
cândva pe drum.

Si amandoi, pe rând
ne-ncurajăm crezând,
ca poate ea,
sau poate eu,
vom indrăzni să incercăm.

Eu,
sper ca ea se va-ntrema
și sigur asta va-nsemna
ca eu din nou să pot spera.

Iar ea,
draga de ea!
Incă-mi tolerează
curcubeul sufletului,
așteptând
ca dincolo de el,
să ne-ntâlnim zâmbind!