Stau toți înghesuiți pe sumbre bănci
Și-și nalță stinsele priviri spre cruce.
Luminile sclipesc ca-nvăluite,
Ca-nvăluit și vag rănitul Cap.
Tămâia urcă-nalt din vas de aur,
Se stinge-ncet cântarea muribundă,
Ca bântuit se-ntunecă nesigur
Și dulce spațiul. Preotul pășește lângă
Altar; dar plictisit oficiază
Ceremonia – jalnic jucător în fața
Închinătorilor cu inima de piatră
În rece joc de-a pâinea și de-a vinul.
Răsună clopotul! Luminile-s mai tulburi –
Mai pal, ca-nvăluit rănitul Cap!
Un Chip se-ascunde-n beznă, și-n gol după el
Din mulți ochi se holbează desperarea.
Și-o voce, răsunând ca toate, izbucnește
În plâns – pe când creștea-năuntru groaza,
Graza de moarte: Miluiește-ne pre noi,
O, Doamne!


Traducere Mihail NemeÈ™