Somn și moarte, sumbrii vulturi
Vuiesc întreaga noapte-n juru-acestui cap:
De aur, chipul omului
Să-l înghită-n valul ei de gheață
Vecia. De recife-ngrozitoare
Se sfarmă purpuriul trup.
Și-ntunecatul glas se tânguie
Deasupra mării.
Soră a melancoliei furtunoase,
Te uită, se scufundă-o luntre temătoare
Sub stele,
Sub tăcuta față-a nopții.




Traducere Mihail NemeÈ™