agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-04-19 | [This text should be read in romana] | pisicile au 10 vieți primăvara de aceea ne trezim în pijamale cu țurțuri în mână neștiind dacă urcăm în următorul tren ori alunecăm goi spre valurile ce se sparg de tot ce știm primăvara aerul e mai aspru și ceva încă doare miroase a zbor de rândunică peste grătar a vreau și nu vreau a bicicletă fără lanț scoasă din garaj și plimbată de ghidon pe trotuar să vadă vecinii diminețile de primăvară au cafelele mai negre și dușurile mai lungi au catarame la pantofi și antene mai scurte și cine știe câte săruri pentru trezirea noastră din leșin primăvara ne umple de muguri ca o boală contagioasă fără niciun vaccin așteptăm să pocnim docili în flori pe ramuri în văzul tuturor să fim culeși și strânși la piept cu buzele mânjite și gura plină de optimism avem tupeu primăvara purtăm adidași și costume lycra lăsăm soarele să ne privească crâncen în ochi ca pe niște bulbi cruzi din care viața trebuie să iasă cumva primăvara suntem febrili și plini de efecte speciale vrem să fim pupați, pieptănați și bătuți din dragoste, colecționăm atent scoici, semne și tot ce e nou și le oferim cu zâmbet bleg și fără cuvinte celor ce se dau jos la prima în nicio poezie nu ne repetăm mai furios decât în cea despre primăvară când totul o ia spre sud cu rădăcinile smulse, cu nasul și coama în vânt adulmecând în scorburi adânci și jilave oase de nou început
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy