1
În goale odăi stă un destin sihastru
Tapete-atinge-o blândă nebunie.
Mușcate-n straturi la ferestre-adie,
La fel narcise-n propriul lor dezastru
Mai caste ca-n grădină, alabastrul.

În văl albastru dimineți hinduse.

Tămâia-Angelei pe străin l-ajunse:
Nesomnu-i pentru ea, la iaz, îi zboară.
În mască goală chinul lui ascuns e,
Gânduri ce negre-n beznă se strecoară.

Râd sturzii din gâtlejuri blânde iară.

2
Săracă iarbă-nconjurând, se-așază
Cosașii beți de mac și frânți de spate,
I-apasă cerul greu, singurătate
Și lapte-al clopotelor lungi de-amiază.
Ciori, uneori, din grâne stol formează.

De-orori și fructe crește calda glie

În auriu, o, liniștea-i de iasomie,
O, gest naiv al voluptății line,
Cu vin și pâine, ce răsar din glie,
ÃŽn visul lui Sebastian, o, duhu-i vine.

De nori molatici duhu-Angelei ține.

Fructe ce roșii-n crengi se-ngreunează,
Buze de înger pline de dulceață,
Ca nimfe ce pe ape se răsfăță
În calmă contemplare, după-amiază,
verzi-aurii, lungi ore după-amiază.

Dar duhu-n joc și luptă uneori apare.

În nori de aur muște luptătoare
Cad peste-abcese și putreziciune.
Urzește-un demon în zăduf furtună,
Sub chipreși triști cu umbră-a-nmormântare.

Din hornuri negre primul trăsnet tună.

4
Șoapte de-argint prin crâng de sălcii zboară;
O ploaie lungă-n zvon de flaut cade.
Atârnă, seara, păsări nemișcate!
Crengi sumbre-n apă-albastră somn coboară –
Poetu-oficiază-o frumusețe rară.

Gând dureros în neguri răcoroase.

Mac și tămâie-n paturi moi miroase
La marginea pădurii și-a tristeții umbră
Extazu-Angelei, jocul stelelor lucioase.
Pe-ndrăgostiți îi prinde noaptea sumbră.

Poala pădurii și-a tristeții umbră.


Traducere Mihail NemeÈ™